Ceea ce pe mine ma debusoleaza este indiferenta. E ca o panza de paianjen imbibata in smoala, aplicata pe ochii obositi de durere: n-ai putea sa vezi nimic, nici macar sa reusesti sa o inlaturi, doar daca cineva te ajuta si iti scoate personal "masca". Cum este sa fii indiferent la o atingere de suflet cald, la o imbratisare, la un amarat de sarut dat pe obraz, din mugurii afectiunii? Cum este sa te sufoci in ganduri reci si intunecate ca o vinataie pe carnea impovarata de semne ale mainilor indiferente? Cum e sa te pierzi pe tine insuti in ceata de priviri ce crusteaza in ochi gheata si secrete adancite in cearcane? Cum e sa vezi ca persoanele apropiate tie iti intorc spatele si iti filtreaza vorbele prin prisma ignorantei, iar tu sa suporti, sa induri, sa tii in tine toata amaraciunea sarata de atata timp, fara sa scoti un sunet?
Cusute, toate "indiferentele" vor face un fular al linistii aproximative, sa ii acopere gura celui atacat si suferind, pentru ca intotdeauna va avea nevoie de spatiu sa ofteze; trebuie sa mai rasufle afara din taina durerii. Altfel, cum vor sti ceilalti ce inseamna sa suferi ?
Pe mine cine ma va elibera de fular? ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu