All those arrows you threw, you threw them away
You kept falling in love, then one day
When you fell, you fell towards me
When you crashed in the clouds, you found me

Oh, please don’t go
I want you so
I can’t let go
For I lose control

                                                                              Barcelona-Please Don`t Go

Random

Astazi am pierdut vremea total aiurea(tipic mie). Dar mi-ar fi placut sa mai invat, poate iau si eu niste note bunicele, sa zicem, pentru ca de la o vreme incoace nu am chef sa fac nimic, nu ma simt in stare de nimic si nu vreau sa fac nimic. Suna ciudat, dar asa e. Nu ma plang, uneori vreau sa dau vina pe o forta invizibila ce ma impinge sa fac asta, insa nu e asa:)) (ce stupid suna).

Mananc portocale pe rasuflate si ascult Pink Martini(merci, A. ca mi-ai implantat de mica trupa in sange), mai e o saptamana de scoala si deja simt cum vine iarna.Craciuuuuun!! De cand asteptam asta. Sincera sa fiu, nu ma mai omor cu bradul, impodobit si bla. As prefera sa decorez casa cu chestii dragute, mai ales camera mea, pe cat mi se permite. Cat despre cadouri, abia astept sa ma duc sa caut niste cadouri speciale pentru persoane speciale, care chiar merita; eu nu mi-as dori decat cateva zile alaturi de persoane apropiate si armonie in sufletul meu, caci in ultima vreme am fost tare tulburata si stresata.

Sper totusi ca si anul acesta sa ne adunam toti fostii colegi, actualii colegi si prietenii, sa colindam jumate din oras, sa mergem prin toate blocurile posibile, sa cantam cum nu cred ca multi oameni au auzit, respectiv sa cantam colinde mai noi, frumoase si nu "overused", sa radem de oamenii care sunt prea infumurati sa isi deschida usile si de mosuletii speriati si paranoici care au preferinte politice clare:))

Din pacate, nu prea cred ca se va intampla asta, deoarece toti cei din grup au luat-o pe alte cai. Sunt profund dezamagita si uimita totodata de cat de repede se pot schimba oamenii, fara sa iti dai seama. Degeaba ramai la fel pe parcursul anilor, degeaba te intelegi doar tu daca ceilalti refuza sa te inteleaga si se schimba constant, intr-un mod de neinteles. E deranjant si totodata foarte bine, pentru ca numai asa iti poti da seama ca totul se rezuma la egoism. Egoismul de a fi in centrul atentiei, egoismul de a atrage cat mai multe persoane de partea ta. Nu contest interesul personal al fiecaruia, dar lucrurile astea nu trebuie sa se transforme in nesimtire si nepasare. 

Pun punct aici, pentru ca nu mai stiu ce sa scriu. Si degeaba scriu, pentru ca oricum ceea ce zic aici nu va fi niciodata apreciat de anumite persoane, pentru simplul fapt ca nu le pasa; dar si eu am invat sa nu imi pese :) 

... nimic, dar doare

Cand esti implicat intr-o relatie ce iti consuma timpul, energia, suflul, inima(aproape tot) si iti daruesti sentimentele in mod sincer, este inevitabil ca persoana pe care o iubesti sa iti returneze iubirea in acelasi mod, insa nu de cele mai multe ori. 

Punandu-ti sperantele, visele si vorbele in nadejdea persoanei iubite, te simti in siguranta, ai impresia ca totul e ok, ca nimic nu poate fi distrus sau schimbat; conceptul asta se formeaza in mintea celui ce iubeste intr-o maniera oarba: nu vrea sa auda, sau sa vada ca realitatea e altfel decat si-a construit-o el, iar tot ce trebuie sa se intample pentru ca lucrurile sa ia o intorsatura "gigantica" este sa ii fie casapita inima. Cum se poate una ca asta? E simplu: minciuna- cel mai usor mod de a tortura pe cineva (si asta nu o zic doar eu).  

Ce iti mai ramane sa faci, ce mai poti crede cand totul in jurul tau se transforma in minciuna? Iti e greu sa renunti la persoana respectiva, insa totodata nu poti sa uiti, parca te bantuie tot timpul faptele savarsite de el/ea. Te doare nespus de mult, incerci sa uiti, sa ignori, sa razi, sa plangi, sa te uiti in gol, sa fii impasibil la tot ce e in jur, sa nu faci nimic. Si ajungi sa simti... nimicul dureros ce intervine cand dragostea si dezamagirea sunt la egalitate. In lupta dintre cele doua, in cele din urma ramane doar una, insa intotdeauna va avea ranile provocate de cealalta, fiindca o dragoste adevarata nu exista in mod constant intre doua persoane, ea trebuie modelata astfel incat sa para frumoasa. Iar la final, vei ramane cu o creasta pe inima; chiar si bandajata sau vindecata, tot doare, si o sa doara.

Dar cea mai frumoasa, unica si "curajoasa"  inima e cea care reuseste sa bata intotdeauna cand este ranita si niciodata nu renunta la asta.

Different

A inceput deja scoala de vreo saptamana. Yey, ce bucurie. Inca un an plin de fetele ieftine ale oamenilor ipocriti.

Ma satur cateodata de atata indiferenta si sictir din jurul meu, mai ales ca de doi ani de zile vad asta in clasa mea crescand de la coleg la coleg. E prea mult sa spun ca o clasa ca a mea ar fi o clasa unita. Niciodata n-am avut bunavoianta sa ne mobilizam sa facem ceva constructiv, frumos, "care te-ar face sa zambesti". Niciodata.
De aceea uneori ai senzatia ca esti singur printre oameni pe care in mare ii intereseaza doar ce haina noua ti-ai luat( nu cumva sa fie mai buna ca a lui ) sau ce nota ai mai obtinut pe la matematica ( daca-i mai mare ca a lui, imediat ii dau dintii in adancul sufletului ).

M-am saturat deja de glume proaste si vorbe fara sens. Oamenii prosti sunt prosti pana la capat. Nu poti sa ii trezesti la realitate, nici sa le schimbi parerea. A, si cel mai important: daca nu esti ca el, sau daca nu esti de acord cu el esti prost. Prost mi se pare cel care crede ca numai el are dreptate, ca tot ce zice e lege, ca tot ce gandeste e genialitate pura. Cred ca daca l-ar privi cineva din afara s-ar tavali pe jos de ras. Mie persoanele de genul asta imi inspira niste curci care se vor pauni, iar cel mai grav este ca multi cred despre ei ca sunt adevarate vedete( wannabe pauni :)) )

Nu e mai bine sa stai linistit in banca ta, nu sa te bagi mereu aiurea in seama?

Oare e bine sa te tampesti dupa ceilalti, doar ca sa fii acceptat? Oare?
Insa in final, depinde doar de tine cum vrei sa fii

Comunicare Transcendenta

Azi nu ma simt prea bine. Azi a fost ziua in care zambetul a plecat, iar apasarea i-a luat locul, dorind sa staruie o buna bucata de vreme.

Ceea ce pe mine ma debusoleaza este indiferenta. E ca o panza de paianjen imbibata in smoala, aplicata pe ochii obositi de durere: n-ai putea sa vezi nimic, nici macar sa reusesti sa o inlaturi, doar daca cineva te ajuta si iti scoate personal "masca". Cum este sa fii indiferent la o atingere de suflet cald, la o imbratisare, la un amarat de sarut dat pe obraz, din mugurii afectiunii? Cum este sa te sufoci in ganduri reci si intunecate ca o vinataie pe carnea impovarata de semne ale mainilor indiferente? Cum e sa te pierzi pe tine insuti in ceata de priviri ce crusteaza in ochi gheata si secrete adancite in cearcane? Cum e sa vezi ca persoanele apropiate tie iti intorc spatele si iti filtreaza vorbele prin prisma ignorantei, iar tu sa suporti, sa induri, sa tii in tine toata amaraciunea sarata de atata timp, fara sa scoti un sunet?

Cusute, toate "indiferentele" vor face un fular al linistii aproximative, sa ii acopere gura celui atacat si suferind, pentru ca intotdeauna va avea nevoie de spatiu sa ofteze; trebuie sa mai rasufle afara din taina durerii. Altfel, cum vor sti ceilalti ce inseamna sa suferi ?

Pe mine cine ma va elibera de fular? ...

gasca sau simpli prieteni?

In zilele noastre, gasca e un cuvant comun, intalnit in spatele blocurilor, pe terase, in cluburi sau pe strada. De la trei sau patru persoane conversand pe unde comune, s-a extins la zece sau cincisprezece( gasca de formalitati), ceea ce e ciudat, pentru ca nu cred ca fiecare se cunoaste cu fiecare atat de bine sau sa se inteleaga la fel de bine precum si-ar dori cu persoana de langa el care este socotita drept " bun prieten ". Sigur, nu toti respecta criteriul si sunt nevoiti sa suporte persoane de dragul altor prieteni. Dar asta tine tot de gasca si armonie.

Starea de algomerat, de vocabular imbelsugat si pretentii diferite ar aduce disconfortul. E adevarat ca nu poti impaca pe nimeni pe deplin, dar nici nu poti avea curajul sa o faci, pentru ca nu ai ajunge la nimic constructiv; eu am ajuns la concluzia ca nu ai nevoie de un numar de prieteni sa poti sa iti modelezi starea de spirit ideala, fiindca asta se poate realiza mai mult cu ajutorul tau. Daca, spre exemplu, marea majoritate din " gasca " cuiva dezamagesc persoana respectiva, cum ar putea proceda, cum s-ar simti si, nu in ultimul rand, ce ar avea de gand sa faca mai departe? Sa recurga oare la clasicul " adio, visul frumos s-a spulberat" sau " imi va trece in timp " ? Asta depinde numai si numai de persoana respectiva.

Iar in ceea ce ma priveste pe mine, sunt in stadiul in care consider ca prietenii sunt ca hainele: cand se murdaresc, le bagi in masina de spalat, uiti de ele pe moment, iar apoi le porti din nou pana cand se murdaresc . Enervant de importante, dar nu niste "life changers".

demonstreaza-te

Oare daca iti imbibi literele in pagini volatile, timpul va trece mai incet? Ai avea timp din belsug si ai fii mai atent cu ce spui si ce faci? Daca toti oamenii ar face lucrurile sa mearga mai incet si mai bine, ar capata o oarecare intelepciune. Daca le fac cu repeziciune si la comanda, ar deveni roboti. Daca le fac sa dainuie, ar deveni nemuritori. Iar nemurirea e ca ceasul dat inainte: e ireal timpul, insa tare folositor uneori:)